Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Igaş taie salariile poliţiştilor. Oamenii legii se pregătesc de proteste

Ministrul Igaş taie salariile poliţiştilor. Oamenii legii se pregătesc de proteste

2 minute de citit Publicat la 11:02 02 Iun 2011 Modificat la 11:02 02 Iun 2011
Ministrul Igaş taie salariile poliţiştilor. Oamenii legii se pregătesc de proteste
Foto: Intact Images
Tăierile salariale în rândul poliţiştilor au început deja. Oamenii legii primesc mai puţini bani în luna iunie, ca urmare a reducerii normeli de hrană. În funcţie de salariu, poliţiştii pierd şi câteva sute de lei lunar. Decizia va afecta 140.000 de angajaţi MAI.

Norma de hrană a fost redusă de la 700 de lei la 130 de lei, iar angajaţii MAI pierd în jur de 550 de lei din venituri. Venitul lunar al unui angajat MAI ajunge la maxim 1.200 de lei. Tăierea a fost decisă printr-un ordin al ministrului Traian Igaş.

Ministrul a precizat că poliţiştii îşi vor primi salariile integrale, începând cu luna iulie. Acesta a menţionat că diminuarea normei de hrană a poliţiştilor se aplică numai pe luna iunie şi că diferenţa se va recupera în cel de-al treilea trimestru.

Potrivit sindicaliştilor, poliţiştii ameninţă că ar putea înceta lucrul din cauza ordinului

Marian Gruia, liderul sindicatului Naţional al Poliţiştilor a declarat, joi, la ieşirea negocierilor cu conducerea Ministerului de Interne că există soluţii care ar rezolva problemele majore din minister dar că nu vor renunţa la ideea protestului de luni.
 


„Noi, din partea organizaţiei, am venit cu propuneri viabile, luni sau marţi cel târziu vom avea o altă întâlnire cu conducerea pentru că măsurile de disponibilizare încă mai pot fi analizate, ca să nu se ajungă acolo. Cea mai bună variantă ar fi suspendarea activităţii pe o perioadă de un an sau doi ani. Putem să nu ajungem la disponibilizări”, a declarat Gruia.

De asemenea, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor a declarat: „La IPJ sunt peste 30 de cereri pentru suspendarea activităţii pe doi, trei ani. Este o analiză care poate fi făcută de către minister. Ministrul nu s-a gândit la propunerile noastre pentru că nu au ajuns până la dânsul. Din informaţiile pe care le avem la nivelul ministerului, sunt peste o mie şi ceva de persoane care ar prefera să fie suspendate din activitate. Suspendarea va rezolva peste 70% din problema disponibilizărilor.”

Totuşi, liderul sindical a declarat că poliţiştii nu renunţă la protestul anunţat: „Luni va fi un protest în faţa Ministerului de Interne, avem aviz de la Primăria Bucureşti. Aprobarea am solicitat-o pentru 1.000 de persoane, însă cererea este mult mai mare, din ţară şi din Bucureşti.

Liderul Pro Lex, Vasile, Lincu, a declarat că s-a interesat la Ministerul Administraţiei şi Internelor în legătură cu această măsură şi i s-a comunicat că măsura a fost luată pentru că nu sunt fonduri pentru plata integrală a acestor venituri.



Lincu a precizat că, potrivit notei ministerului, diferenţa oprită din norma de hrană va fi dată la sfârşitul lunii iunie sau luna viitoare. Liderul sindical subliniat însă că acest lucru este posibil să nu se întâmple pentru că nu sunt fonduri.

Ministrul igaş a declarat, în urmă cu două zile, că în cazul în care disponibilizările în MAI nu vor fi realizate, poliţiştii îşi vor primi salariile reduse cu 30%
în decembrie.

Camera Deputaţilor a respins marţea trecută proiectul de lege privind disponibilizările din MAI, fiind înregistrate 150 de voturi "pentru", 132 "împotrivă" şi opt abţineri. Pentru adoptare ar fi fost necesare 167 de voturi favorabile.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui act normativ.
 


×
x close