"În trimestrul întâi avem din păcate această neşansă a vremii, iar economia se pare că se va contracta faţă de ultimul trimestru din 2011, dar nu pentru că s-a redus economia sau cererea, ci pentru că nu s-a putut livra efectiv. Tehnic, este posibil să intrăm în recesiune în primul trimestru, dar anualizat vom avea creştere (...) Faţă de primul trimestru din 2011 estimăm o creştere cu 1,5 - 2%", a spus Drăgoi.
Guvernul urmăreşte majorarea veniturilor populaţiei, dar în limitele care permit finanţarea acestei măsuri în anii viitori şi menţinând ţinta de deficit pentru acest an, de 1,9% din PIB, astfel că orice surplus va depinde de creşterea economică, a adăugat Drăgoi.
"Nu vrem să repetăm ceea ce s-a întâmplat în 2008, când salariile şi prestaţiile sociale au crescut cu 50%", a afirmat Ministrul Finanţelor..
În urmă cu două zile, Traian Băsescu a spus că salariile bugetarilor ar putea fi reîntregite la începutul lunii iunie.