Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Educației, despre începerea anului școlar: ”Opțiunea numărul unu este școala cu prezență fizică din 13 septembrie pentru toți elevii”

Ministrul Educației, despre începerea anului școlar: ”Opțiunea numărul unu este școala cu prezență fizică din 13 septembrie pentru toți elevii”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:38 18 Aug 2021 Modificat la 12:46 18 Aug 2021
incepere-an-scolar-sorin-cimpeanu
Sursa foto: Antena 3

„Opțiunea numărul unu este aceea de deschidere a școlii cu prezență fizică. Doar în situația în care vom fi obligați de o evoluție nefavorabilă, foarte pronunțată din perspectivă epidemiologică vom apela la acele scenarii. Ne dorim ca toți elevii să aibe acces în școală cu prezență fizică. Opțiunea numărul unu la momentul la care vorbim este școală cu prezență fizică începând cu 13 septembrie pentru toți elevii.”, a declarat ministrul Educației.

Sorin Cîmpeanu spune că va discuta pe 20 august cu ministrul Sănătății și cu coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, despre scenariile de începere a școlii și despre implementarea unor măsuri prin care să se promoveze vaccinarea.

„Un ordin comun Ministrul Educației - Ministrul Sănătății va apărea așa cum am precizat în perioada 1-3 septembrie după ce vom avea date concrete despre evoluția pandemiei. Până atunci pregătim acest ordin. Vom avea vineri, 20 august, începând cu orele 10, o întâlnire convocată de primul-ministru al României la Guvern în prezența doctorului Raed Arafat, în prezența ministrului Sănătății Ioana Mihăila, a INSP, a colonelului Valeriu Gheorghiță, la care vom discuta măsurile care se impun în vederea asigurării unei stări de siguranță în școli din perspectivă epidemiologică, știut fiind faptul că decizia este de deschidere a școlilor cu prezență fizică în data de 13 septembrie. 

Printre demersurile pe care le vom discuta se vor regăsi  demararea unei campanii de întâlniri interactive la nivelul fiecărei școli, mediată de către o persoană desemnată din fiecare școală și de către un reprezentant DSP, pentru a prezenta părinților interactiv problematica, importanța și necesitatea vaccinării. Se vor discuta și măsuri de stimulare a vaccinării. Nu vă ascund că este de luat în calcul, cu titlul de ipoteză,  inclusiv acea decizie care în cazul apariției unor cazuri confirmate într-o clasă, cei care nu sunt vaccinați să treacă obligatoriu în online, iar cei care sunt vaccinați să poată continua cu prezență fizică, nu să fie obligați.

Masca va fi obligatorie în continuare în școli, indiferent dacă elevii sunt vaccinați sau nu. Distanțarea va rămâne o regulă. De asemenea, respectarea normelor de igienă și obligativitatea aerisirii spațiilor de învățământ. Ne vom asigura că în fiecare școală se înțelege importanța acestei măsuri.

Testarea a avut drept factor limitativ acordul părinților. Vom discuta inclusiv despre importanța testării pentru a sensibiliza părinții pentru a-și da acordul pentru testare.”

×
x close