"Din punct de vedere procedural, clasa pregătitoare pentru anul viitor este deja definită, metodologiile sunt clare, cladrul legal este clar", a spus noul ministru al Educaţiei, Remus Pricopie.
Şi bacalaureatul rămâne la fel. Cât despre bacalaureatul profesional, doar Parlamentul va mai putea decide soarta lui, însă nu mai are când.
Noutăţile ministrului Pricopie vin în alt capitol. Cel al manualelor învechite.
"Nu spun că manualele viitorului apropiat vor fi manuale virtuale toate pentru că nu cred că ar fi corect, dar îndrăznesc să spun că manualele viitorului apropiat ar trebui să fie o combinaţie de manuale tipărite şi manuale electronice", a explicat Pricopie.
Noul ministru pune la cale şi un plan naţional împotriva plagiatului.
"Nu mi-e teamă, dar sunt preocupat de conceptul de plagiat. Dacă un elev nu învaţă că o lucrare trebuie să o facă el cu cuvintele lui şi să nu facă conspecte din alte lucrări sau să dea un print de pe internet, atunci constatăm că problema plagiatului pleacă din preuniversitar", susţine demnitarul
Remus Pricopie vrea să legifereze plagiatul şi pentru elevi, nu doar pentru universităţi.