Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Economiei, explicații despre revocarea lui Sevil Shhaideh din conducerea OMV

Ministrul Economiei, explicații despre revocarea lui Sevil Shhaideh din conducerea OMV

1 minut de citit Publicat la 10:41 13 Ian 2020 Modificat la 10:41 13 Ian 2020
o_1duf10aug1hsd1ifh1t2i16atq1nb.jpg
Foto: Agerpres

"Am solicitat OMV Petrom convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor în vederea revocării doamnei Sevil Shhaideh din calitatea de membru în Consiliul de Supraveghere. OMV Petrom este un jucător important pe piaţa de energie românească şi europeană, iar statul român, care deţine aproape 21% din capitalul social al acestei companii, trebuie să ia decizii care să nu afecteze capitalul de imagine şi performanţele economice ale companiei. Unul dintre obiectivele mandatului meu este acela de a susţine în funcţii importante ale instituţiilor din subordinea mea oameni pregătiţi şi asupra cărora nu există semne de întrebare cu privire la profesionalismul şi integritatea lor", a scris Virgil Popescu, pe contul său de Facebook.

El mai spune că acţionariatul român al OMV Petrom "nu trebuie să-şi permită să menţină în asemenea poziţii de decizie persoane cu abordări discutabile şi care au făcut parte dintr-o guvernare care a adus grave prejudicii economiei româneşti".

Potrivit unui convocator al Adunării Generale a Acţionarilor, transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri solicită revocarea fostului premier Sevil Shhaideh din funcţia de membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom.

"Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în numele statului român, în calitate de acţionar care deţine un număr de 11.690.694.418 acţiuni, reprezentând 20,6389% din capitalul social al OMV Petrom (...) solicită Directoratului convocarea adunării generale ordinare a acţionarilor, pentru dezbaterea şi aprobarea următoarelor subiecte: 1. Revocarea doamnei Sevil Shhaideh din calitatea de membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom", se arată în convocator.

Pe punctul doi al ordinii de zi se află alegerea unui nou membru în Consiliul de Supraveghere al companiei, fără însă a fi precizat vreun nume.

Totodată, acţionarii vor stabili şi durata mandatului noului membru. Ministerul propune ca aceasta să fie durata rămasă neexecutată din mandatul predecesorului, respectiv 28 aprilie 2021.

Sevil Shhaideh fusese numită membru în Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, membru al Comitetului de Audit şi membru al Comitetului Prezidenţial şi de Nominalizare ale companiei, în octombrie 2017, ca urmare a renunţării lui Mihai Busuioc la mandatul în aceste funcţii.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

×
x close