Ministrul de Interne, Nicolae Moga, a declarat că l-a demis pe șeful Poliției Române, Ioan Buda, fiindcă s-au constatat nereguli în modul în care s-a acționat în cazul adolescentei ucise în Caracal.
„Am adus aici cei mai buni specialiști, adus forțe de la Corpul de control, am dispus această anchetă, dar vreau să vă asigur cu toată convingerea că sunt aici până la finalizarea anchetei, să mă asigur că toate lucrurile se vor desfășura într-un mod corect.
Concluzii nu pot să spun. Aici lucrurile nu au o cale de întoarcere. V-am spus de când mi-am început mandatul că nu voi tolera niciodată ca lucrătorii din Poliția Română, cei care nu-și fac datoria, să rămână”, a spus Moga.
Întrebat de ce l-a demis pe șeful Poliției din Caracal dacă nu ajungs încă la vreo concluzie, Moga a spus că „Trebuie să luăm măsuri drastice. Trebuie să plătească într-un fel sau altul. Și eu sunt cel care pot să plătesc când există un eveniment ca acesta”.
Din ce pot să vă spun, lucrurile nu au fost așa cum au trebuit să fie, motiv pentru care am propus demiterea șefului Poliției Române, prefectul județului. A trebuit să luăm aceste măsuri, nu pot să mă bag eu în ancheta procurorului, a Ministerului Public. E o anchetă complexă și toate rezultatele vi le vom pune la dispoziție”, a spus Nicolae Moga.