Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Culturii face precizări despre restricţiile controversate din lumea teatrului: ''Am avut discuţii şi cu actorii!''

Ministrul Culturii face precizări despre restricţiile controversate din lumea teatrului: ''Am avut discuţii şi cu actorii!''

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 18:38 30 Aug 2020 Modificat la 18:38 30 Aug 2020
Ministrul Culturii face precizări despre restricţiile controversate din lumea teatrului: ''Am avut discuţii şi cu actorii!''
Sursa foto: Bogdan Gheorgiu/Facebook

Accesul românilor la evenimentele culturale, la muzee, galerii de artă şi cinematografe trebuie să respecte o serie de reguli care au produs iureş în mediul artistic.

În noile reguli propuse, cabinetul Orban shimbă scenariile producţiilor artistice şi ale spectacolelor, pentru evitarea contactului între actori.

Potrivit ordinului pregătit de Ministerul Culturii, actorii vor putea să interacționeze maximum 15 minute la o distanță mai mică de 1,5 metri.

Mai mult decât atât, cei care au vârste de peste 65 de ani, nu ar trebui să fie folosiți ca și prezență îndelungată în filmările care în momentul de față ar urma să se producă la noi în țară, lucru valabil, de altfel, și pentru spectacole.

Scenele din interior cu o distribuție mai mare de 10 persoane se vor filma doar dacă este posibilă menținerea distanței fizice, se precizează în același document.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu spune că restricţiile au fost impuse de INSP şi că nu este de acord cu multe dintre ele.

''Aceste restricţii care au stârnit polemici încă din luna iulie când au fost reglementate pentru reluarea repetiţiilor, sunt recomandările obligatorii venite de la INSP (Institutul Naţional pentru Sănătate Publică). Ţin să vă spun că cu multe dintre ele nici eu personal nu am fost de acord, dar am fost nevoiţi să le interăm în ordinul de ministru pentru că suntem obligaţi. Avem un partener în Ministerul Sănătăţii legat de ceea ce înseamnă elaborearea acestor norme, dar nu aceeaşi flexibilitate am găsit-o şi la INSP când am încercat să explicăm că aceste norma general valabile ar trebui un pic adaptate mediului artistic, dar până acum nu am avut înţelegere. Am avut diferite discuţii, atât cu artiştii, cât şi cu managerii. Pe unele am reuşit să ni le asumăm şi să facem modificările cerute, dar acolo nu am putut, sigur că ordinul a rămas în forma iniţială'', a spus precizat ministrul Culturii, în direct la Antena 3.

×
x close