"Cred că doamna Sorina Petronela Ţone a dovedit că nu este potrivită pentru o funcţie publică în cabinetul unui demnitar. Prin atitudinea şi comportamentul său, consider că doamna Ţone a adus grave prejudicii de imagine Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Oamenii care deţin funcţii publice trebuie să fie primii care respectă legea, iar cei care nu o fac trebuie să răspundă la fel ca orice alt cetăţean", susţine Boagiu, potrivit Mediafax.
Petronela Ţone este angajată la cabinetul secretarului de stat Eusebiu Pistru în funcţia de consilier personal al demnitarului.
Aceasta a rămas fără permisul de conducere, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a fost prinsă conducând cu 156 de kilometri pe oră, pe o şosea din judeţul Iaşi, în afara localităţii, pe un sector de drum unde viteza este limitată la 100 de kilometri la oră.