La discuţii au participat şi secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, şi asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, Karen Donfried. În cadrul reuniunii a avut loc şi o sesiune specială dedicată sprijinului pentru Ucraina, în cadrul căreia ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a prezentat un mesaj.
Discuţiile la reuniunea ministerială B9 s-au concentrat pe agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei şi efectele acesteia.
Potrivit unui comunicat al MAE, Bogdan Aurescu a subliniat impactul negativ al acestei crize generate de Rusia asupra securităţii în Vecinătatea Estică a Alianţei, în special asupra regiunii Mării Negre, şi la nivel european şi euroatlantic, subliniind că acţiunea militară a Kremlinului în Ucraina a generat o prezenţă militară sporită a Moscovei în Marea Neagră. Totodată, a reiterat importanţa unităţii aliate şi a întăririi Alianţei ca întreg.
"Ministrul Bogdan Aurescu a salutat deciziile summitului extraordinar NATO din 24 martie, în special privind crearea celor patru Grupuri de Luptă, inclusiv cel din România, dar şi cele privind adaptarea pe termen lung a posturii NATO şi a evidenţiat că perioada următoare este deosebit de importantă pentru avansarea proiectelor strategice ale Alianţei, inclusiv din perspectiva deciziilor care vor fi luate la Summitul NATO de la Madrid din luna iunie. Bogdan Aurescu a apreciat că înfiinţarea Grupului de Luptă din România contribuie la întărirea securităţii pe întregul Flanc Estic şi la asigurarea unei abordări unitare, echilibrate şi integrate, de la nordul la sudul acestuia.
În egală măsură, ministrul Aurescu a arătat că este necesară dezvoltarea de capabilităţi şi de forţe pregătite de răspuns, care să susţină forţele de pe flanc", informează MAE.