Antena 3 CNN Actualitate Miniştrii Guvernului Ponta încep negocierile oficiale cu FMI. Vezi agenda discuţiilor

Miniştrii Guvernului Ponta încep negocierile oficiale cu FMI. Vezi agenda discuţiilor

1 minut de citit Publicat la 09:39 04 Mai 2012 Modificat la 09:39 04 Mai 2012
Miniştrii Guvernului Ponta încep negocierile oficiale cu FMI. Vezi agenda discuţiilor
Foto: Agerpres
FMI şi miniştrii desemnaţi în Guvernul Ponta vor începe vineri discuţiile oficiale la BNR. Primele discuţii au loc cu oficialii ANAF, iar proiectul scrisorii de intenţie ar putea fi prezentat de către Fond chiar sâmbătă seara, informează surse apropiate părţilor.

"Prima discuţie va fi cu ANAF, pentru o analiză a estimărilor privind colectarea de venituri pentru acest an, măsurile care urmează să fie aplicate şi cât de mult ar putea impacta acestea pe încasările din 2012", au spus sursele citate de Mediafax.

În jurul prânzului, negociatorii şefi de la Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană vor avea prima întâlnire oficială cu ministrul desemnat al Finanţelor, Florin Georgescu. La întâlnire ar urma să participe şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie.

Această primă zi de negocieri se va încheia cu o discuţie pe marginea scrisorii de intenţie între şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, şi guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.

Şeful misiunii Comisiei Europene, Istvan Szekely, şi Jeffrey Franks vor reveni la BNR sâmbătă dimineaţa, pentru discuţii într-o formulă lărgită pe fiecare domeniu trecut în scrisoarea de intenţie.

În cazul în care negocierile de sâmbătă dimineaţa vor fi finalizate fără divergenţe importante, FMI şi CE vor trimite autorităţilor scrisoarea şi memorandumul chiar sâmbătă seara. Dacă în timpul negocierilor vor exista divergenţe semnificative , misiunea se va întâlni cu Florin Georgescu şi duminică la prânz.

La începutul săptămânii viitoare va fi încheiată practic orice negociere. Jeffrey Franks va mai avea o întâlnire de informare numai cu deputaţii din Comisia de Buget Finanţe.




 

 

×
x close