Medicii atrag atenţia Ministrului Sănătăţii că performanţele medicale nu se pot măsura în funcţie de numărul de internări, operaţii şi medicamente prescrise. Camera Federativă a Medicilor critică dur proiectul de salarizare în funcţie de performanţe, propus de Minister. Preşedintele Camerei, doctorul Dan Peretianu, a declarat pentru Gardianul că acest proiect este inutil, demagogic şi imposibil de aplicat în mod echitabil.
"Ce criterii pot fi evaluate pentru stabilirea nivelului de performanţă? Câţi pacienţi au supravieţuit actului medical? Câte medicamente a prescris medicul sau câţi pacienţi internează? Cum se face diferenţierea între performanţele de vară şi iarnă, spre exemplu iarna sunt sute de pacienţi trataţi pentru gripă, vara doar câţiva?", a declarat Peretianu, pentru Gardianul.
Pentru a fi plătite majorările salariale ale unor medici, vor fi scăzute salariile celor care nu-şi ating indicatorii de performanţă. Medicul Dan Peretianu consideră că o remunerare echitabilă pentru medici este dificil de asigurat, în condiţiile în care nivelul de performanţă va fi evaluat de către şefii de secţie. Ambiguitatea legii lasă loc pentru anumite abuzuri, întrucât şeful de secţie decide cine face anumite internări sau cine efectuează anumite operaţii, atrage atenţia liderul Camerei Federative a Medicilor.
Antena3