Antena 3 CNN Actualitate Ministerul Sănătăţii intenţionează să majoreze valoarea alocaţiilor de hrană din spitale

Ministerul Sănătăţii intenţionează să majoreze valoarea alocaţiilor de hrană din spitale

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:12 09 Iul 2012 Modificat la 10:12 09 Iul 2012
Ministerul Sănătăţii intenţionează să majoreze valoarea alocaţiilor de hrană din spitale
Foto: Agerpres
Ministerul Sănătăţii intenţionează să schimbe valoarea alocaţiilor de hrană din unităţile sanitare publice, începând cu luna august a acestui an.

În acest sens, Ministerul Sănătăţii a postat, pe pagina de web www.ms.ro, la secţiunea transparenţă decizională, proiectul de Hotărâre de Guvern privind nivelul alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice, informează Agerpres.

Potrivit Ministerul Sănătăţii, baremul privind alocaţiile de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice nu a mai fost modificat din anul 2008, nivelul acestuia situându-se, în prezent, între 7,0 lei şi 13,0 lei pentru bolnavii adulţi, corespunzător bolilor pentru care sunt internaţi, şi între 1,8 lei şi 14,5 lei pentru copii, pe categorii de vârstă şi afecţiuni.

''Având în vedere evoluţia preţurilor la mărfurile alimentare în perioada mai 2008 - februarie 2012, precum şi elementele specifice alimentaţiei în cazul anumitor boli, era necesară actualizarea nivelului alocaţiilor de hrană. Propunerile privind nivelul alocaţiilor de hrană sunt între 9,5 lei şi 17,0 lei pentru bolnavii adulţi, corespunzător bolilor pentru care sunt internaţi şi 2,5 lei şi 16,0 lei pentru copii, pe categorii de vârstă şi afecţiuni. Această creştere se încadrează în bugetele de venituri şi cheltuieli pentru unităţile sanitare'', se arată în comunicatul ministerului.

×
x close