"În 1 și 2 noiembrie, discuțiile au avansat și au fost purtate corespondențe cu Israel, Republica Moldova, Belgia, Elveția, Slovacia, Franța", au susținut aceleași surse.
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat sâmbătă că are să își reproșeze "foarte multe, la fel ca toți cei care trebuiau să facă foarte multe lucruri pentru sistemul de sănătate românesc" și a precizat că el nu a spus "niciun moment" că nu este nevoie de ajutor.
"Da. Am să îmi reproșez foarte multe, la fel ca toți cei care trebuiau să facă foarte multe lucruri pentru sistemul de sănătate românesc. Foarte mulți oameni trebuiau să facă foarte multe lucruri (...)", a spus Bănicioiu, întrebat de ziariști, la Palatul Victoria, dacă are ceva să își reproșeze în ce privește gestionarea situației de după Club Colectiv.
El a precizat că a spus, din primele minute după tragedie, că orice ajutor este acceptat.
"Eu, din primele ore ale accidentului, am fost alături și de dl. profesor Lascăr, dar și de ceilalți colegi ai mei. Eu nu am spus niciun moment că nu avem nevoie de ajutor, eu am spus tot timpul că noi asigurăm tot ceea ce este necesar pentru fiecare etapă de tratament, eu asta am spus și la spitale, în noaptea respectivă și a doua zi, și după, am spus, da, avem medicație, aducem medicația de nivel european. (...) Eu, din primul moment, am spus că asigurăm și că avem pe stocuri și aducem către spitale tot ceea ce au nevoie și tot ceea ce cer medicii. De asemenea, am spus, la fel de clar, cred că din primele minute, am spus că acceptăm orice ajutor", a punctat Bănicioiu.