Introducerea coplăţii în sistemul sanitar este o condiţie asumată de Guvern în acordul cu instituţiile financiare internaţionale susţine Ministrul Sănătăţii Cseke Atilla. Astfel există posibilitatea ca de anul acesta să intre în vigoare sistemul de coplată în sistemul sanitar.
La începutul anului trecut, Ministrul Sănătăţii din acea perioadă, Ion Bazac, anunţa că din septembrie 2009 românii vor trebui să plătească toate serviciile medicale. Bazac susţinea că o astfel de măsură ar putea duce la eliminarea şpăgii şi va aduce bani la bugetul ministerului.
În proiectul lui Bazac românii urmau să-şi plătească serviciile medicale în limita unui plafon maxim de 600 de lei pe an. Concret, trebuiau plătite unele analize făcute în spital şi centre medicale, dar şi vizitele la medicii de familie.
O consultaţie la medicul de familie urma să coste 5 lei. O vizită la un medic specialist sau un control la spital, 20 de lei, iar un RMN 100 de lei.
Şi spitalizarea urma să fie plătită cu 100 de lei pentru 7 zile de internare.
Antena 3