Ministerul Justiţiei a transmis astăzi un comunicat de presă cu privire la situaţia medicală a lui Rudel Obreja, care execută o pedeapsă de cinci ani închisoare primită în dosarul 'Gala Bute'.
Administraţia Naţională a Penitenciarelo, verificări interne la solicitarea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu
"Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a informat ministrul Justiţiei asupra concluziilor verificărilor, în sensul constatării că personalul medical a asigurat asistenţa medicală a deţinutului, acesta beneficiind de evaluare clinică, paraclinică şi administrare de tratament conform simptomatologiei prezentate în diverse momente de la apariţia primelor simptome. De asemenea, conducerea ANP a informat ministrul Justiţiei în sensul că a fost asigurată asistenţă medicală de specialitate, prin prezentarea deţinutului la unitatea de primiri urgenţe, prin programarea acestuia la consult de specialitate, respectiv prin internarea acestuia la/în unităţi spitaliceşti din reţeaua sanitară publică. Conform normelor legale în vigoare, din punctul de vedere al respectării procedurii privind interacţiunea cu pacientul, în vederea stabilirii deciziei terapeutice, în funcţie de simptomatologia prezentată, medicul ia în considerare iniţial, ca şi diagnostice diferenţiale, cele mai frecvente afecţiuni întâlnite în practica medicală. În acest caz, simptomatologia prezentată iniţial de deţinut fiind frecvent întâlnită în afecţiuni din sfera gastro-enterologică", spun reprezentanţii ministerului.
Ministerul Justiţiei susţine că Rudel Obreja nu s-a îmbolnăvit de cancer în timp ce se afla în închisoare
Conform sursei citate, Obreja nu a depus documente că ar fi beneficiat de servicii medicale când era în libertate şi depistarea unei boli în penitenciar nu înseamnă că acel deţinut s-a îmbolnăvit în timpul încarcerării.
"Menţionăm în acest sens că deţinutul nu a depus la dosarul personal niciun act medical care să ateste că acesta ar fi accesat serviciile medicale în perioada cât s-a aflat în libertate. Depistarea unei boli în perioada executării unei pedepse privative de libertate nu echivalează cu dobândirea bolii în perioada respectivă, făcându-se referire la afecţiunile preexistente încarcerării, necunoscute de pacient ca urmare a neaccesării serviciilor medicale anterior depunerii în penitenciar. Pentru clarificarea tuturor aspectelor semnalate de aparţinători şi dezbătute în mass-media şi în spaţiul public, ministrul Justiţiei a solicitat conducerii ANP realizarea unui raport detaliat privind condiţiile de asigurare a asistenţei medicale în penitenciare", precizează Ministerul Justiţiei.
Pe 7 iulie, Rudel Obreja a depus la Tribunalul Ilfov o cerere în care solicită judecătorilor să fie eliberat din penitenciar, pentru a se putea trata de cancer într-un spital civil din ţară sau străinătate. Magistraţii urmează să ia vineri o decizie în acest caz.
Mesajul transmis de Rudel Obreja pe Facebook
"Am nevoie de tratament în condiţii umane, de grija medicilor şi a familiei mele, extrem de importante în contextul actual şi iată de ce: stau într-un salon de spital, aproape tot timpul cu perfuzii, care-mi atenuează durerile crunte; sunt păzit de gardieni în salon, corp la corp, zi şi noapte; nu am telefon, doar 5 vizite pe lună ale soţiei, deci nu am capacitatea de mişcare pentru a începe tratament sau operaţie chirurgicală. Cer să mi se recunoască dreptul conferit de lege, al întreruperii executării pedepsei, pentru a începe demersurile medicale în România sau în străinătate! Vreau să trăiesc! Dar pentru asta am nevoie de proceduri", transmitea Rudel Obreja într-un mesaj postat în urmă cu câteva zile pe Facebook.
El solicita Comisiei de specialitate din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală 'Mina Minovici' să se constituie în timp util pentru întocmirea şi prezentarea Raportului de Expertiză Medico-Legal la Tribunalul Ilfov, astfel încât instanţa de judecată să se poată pronunţa la termenul deja stabilit pentru data de 20 iulie.
"Orice amânare din cauza lipsei acestui Raport de Expertiza al INML îmi complică şansele! Actele aflate la dosarul medical, întocmite de cele două spitale sunt clare, este nevoie doar de confirmarea lor de către INML. Am cancer cu metastaze. Crunt! Repet, orice întârziere le diminuează! Chiar dacă am avut parte de două condamnări nelegale, de încălcarea legilor şi a Constituţiei României pentru a fi trimis la închisoare, nu m-am sustras niciodată, n-o voi face nici de aici înainte. Optimist... curabil... măcar de cancer!", adăuga Rudel Obreja.
Rudel Obreja a fost încarcerat la începutul lunii aprilie, după ce Instanţa supremă a confirmat condamnarea de 5 ani închisoare primită în dosarul 'Gala Bute'.