Antena 3 CNN Actualitate Minciuna din statisticile Ministerului Educaţiei: doar 20% dintre profesori ar vrea să se vaccineze. De fapt, peste jumătate de personal s-a imunizat deja în etapa 1

Minciuna din statisticile Ministerului Educaţiei: doar 20% dintre profesori ar vrea să se vaccineze. De fapt, peste jumătate de personal s-a imunizat deja în etapa 1

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 11:00 20 Ian 2021 Modificat la 11:00 20 Ian 2021
Minciuna din statisticile Ministerului Educaţiei: doar 20% dintre profesori ar vrea să se vaccineze. De fapt, peste jumătate de personal s-a imunizat deja în etapa 1
Sursa foto: Hepta

Aceste rezultate sunt însă contrazise de rectorii instituțiilor de învățământ din Cluj și Timișoara, care susțin că datele nu reflectă realitatea și că, de fapt, mulți dintre profesori s-au vaccinat deja.

Controversa a izbucnit pe 15 ianuarie, când Ministerul Educației a publicat o serie de documente în care centralizează rezultatele primei etape de consultare efectuate la nivelul instituțiilor de învățământ din țară, cu privire la procentul cadrelor didactice care doresc vaccinarea.

Din start, datele ministerului sunt sub semnul întrebării, din cauza felului în care au fost interpretate răspunsurile.

Astfel, ministerul a recunoscut că a inclus nehotărâții între refuzuri.

Ministerul Educaţiei: Nu te-ai hotărât dacă te vaccinezi sau nu vrei să te vaccinezi - totuna!

"Raportarea din care au rezultat procentele de disponibilitate s-a făcut incluzând și persoanele care nu s-au pronunțat în niciun fel asupra disponibilității de vaccinare (răspunsuri asimilate neconcludent răspunsurilor negative)", a indicat ministerul în comunicatul din 15 ianuarie.

Mai mult, la refuzuri au fost incluși și cei care nici măcar nu au răspuns.

Conform datelor centralizate de minister, procentajul celor care vor să se vaccineze în mediul universitar este 59,64%, la un total de 51.094 de angajați.

Însă acest procentaj rezultă din cumularea inițială a unor universități cu cifre aparent foarte mici.

La Universitatea de Medicină din Timișoara doar 12% dintre titulari ar vrea să se vaccineze (Minister) 

Cel mai frapant caz din lista de raportări este cel al Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, unde doar 12% dintre cadrele didactice titulare apar pe lista ministerului ca fiind dispuse să se vaccineze. Asta înseamnă 140 din 1.095.

Însă aceste cifre nu reflectă, nici pe departe, realitatea. Asta, deoarece în universitățile de medicină și farmacie din țară majoritatea cadrelor didactice lucrează în sistemul de sănătate public sau privat.

În consecinţă, cei mai mulți dintre profesorii de aici s-au vaccinat deja în prima etapă, în calitate de medici sau farmaciști etc.

Referitor strict la situaţia de la Timişoara, un comunicat apărut în mediul online la scurtă vreme după publicarea rapoartelor oficiale explică faptul că, din cele peste 1.000 de cadre didactice, 676 lucrează în sistemul de sănătate și s-au vaccinat deja.

Situația de la Timișoara nu este singulară, iar diferența între cifrele raportate la minister și numărul real al celor vaccinați este de zeci de procente.

UMF Cluj: Doar 37% vor vaccin pe lista ministerului

În realitate, la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca sunt deja vaccinați peste 80%!  Rectorul Anca Dana Buzoianu explică diferenţa uriaşă faţă de datele de la minister : 37,49% sau 331 de cadre didactice titulare din 883.

Conform rectorului, "medicii s-au vaccinat în spitale. Peste 80% dintre ei s-au vaccinat".

Situația se regăseşte şi în alte unităţi de învăţământ.

Daniel Corchior, rectorul Universității Titu Maiorescu din București, semnalează aceeaşi discrepanţă şi spune că procentul celor care doresc să se vaccineze nu trebuie calculat din totalul angajaților, ci din numărul celor rămași nevaccinați după prima etapă.

Ministrul Cîmpeanu dă vina pe universităţi

Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat că este vorba despre un "viciu de raportare" din partea universităților de medicină și farmacie. El s-a declarat conştient de faptul că personalul medical s-a vaccinat din prima etapă, notează Libertatea.

×
x close