Ministerul Educaţiei a scris, într-un comunicat, că formularea subiectului de la Olimpiada de Limba și literatura română, la care elevii au fost puși să scrie un denunţ pornind de la ''Moromeţii'', a fost inadecvată, arătând că, începând cu anul şcolar 2017 - 2018, subiectele pentru etapele judeţene ale olimpiadelor să fie elaborate de specialişti din MEN.
"Astfel, deşi subiectul a fost construit pornind de la prevederile Regulamentului specific privind organizarea şi desfăşurarea olimpiadei de Limba şi literatura română (clasele IX-XII) şi în raport cu programele şcolare pentru Limba şi literatura română (clasele IX - XII), în vigoare la această dată, la nivelul competenţelor, a conţinuturilor şi a atitudinilor, Ministerul Educaţiei consideră că formularea acestuia a fost inadecvată. De asemenea, relevanţa unui astfel de item pentru cunoştinţele şi creativitatea elevilor poate fi discutabilă. Prin urmare, pentru a preîntâmpina situaţii de acest gen, Ministerul Educaţiei a decis ca, începând cu anul şcolar 2017 - 2018, subiectele pentru etapele judeţene să fie elaborate de specialiştii din grupurile de lucru din Ministerul Educaţiei", se arată într-un comunicat al MEN transmis luni Agerpres.
Potrivit sursei citate, măsura are ca obiectiv atât evitarea unor formulări "nefericite", cât şi asigurarea "unei abordări unitare" cu privire la conceperea subiectelor pentru olimpiade şi concursuri şcolare.
"Măsura va fi aplicată din anul şcolar următor, întrucât trebuie modificate regulamentele specifice ale unor olimpiade şi concursuri şcolare, lucru care nu se poate realiza în acest moment, având în vedere că acestea sunt în desfăşurare", menţionează MEN.
De asemenea, Ministerul Educaţiei face apel la toate cadrele didactice implicate în elaborarea de subiecte pentru orice tip de evaluare (teste de evaluare, lucrări scrise semestriale, concursuri, examene etc.) să respecte programa în vigoare şi să adapteze cerinţele la specificul vârstei, pentru a evita apariţia unor situaţii care lasă loc unor interpretări fără legătură cu mediul şcolar.
Ministerul Educaţiei Naţionale a analizat situaţia generată de elaborarea/formularea unui subiect primit spre rezolvare de elevii din judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Prahova, participanţi la faza judeţeană a olimpiadei de Limba şi literatura română pentru clasa a XII-a. MEN a precizat că subiectele aferente acestei etape de concurs au fost elaborate de un grup de lucru constituit la nivelul celor trei judeţe.