Primele sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă, iar valoarea acestora a fost stabilită în urma negocierilor dintre administraţie şi organizaţiile sindicale, transmite Mediafax.
"Conform Contractului Colectiv de Muncă aplicabil şi prevederilor bugetare, minerii primesc tichete cadou cu ocazia Zilei Minerului, de Sfânta Varvara şi de Crăciun. Tichetele cadou de Ziua Minerului au valoarea pe care am negociat-o şi care se încadrează în bugetul de venituri şi cheltuieli al Societăţii Naţionale a Huilei. Angajaţii SNH vor intra în posesia tichetelor cadou, până în 5 august", a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele, reprezentativ la nivelul SNH.
Societatea Naţională a Huilei are 5.161 de angajaţi, iar Societatea Naţională de Închideri Mine este formată din 2.429 de angajaţi.
Cele două societăţi vor organiza licitaţii pentru a stabili furnizorul de tichete.
SNH va cheltui 1.806.350 de lei pentru cumpărarea tichetelor, iar SNIMVJ va plăti 850.150 lei. Sumele nu prevăd şi cheltuielile de tipărire a tichetelor.