Antena 3 CNN Actualitate Minerii din subteran amenință cu greva foamei

Minerii din subteran amenință cu greva foamei

Silvia Țigănilă
<1 minut de citit Publicat la 22:44 21 Feb 2021 Modificat la 22:44 21 Feb 2021
o_1ev35bkh91k5d1e4n1isg1pv91vj9b.jpg
Sursa foto: Pixabay.com

Mai mulți mineri au anunțat că sunt dispuşi să intre în greva foamei, dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate prin negocieri între liderii sindicali şi administraţia Complexului Energetic Hunedoara. O nouă rundă de negocieri este programată să aibă loc luni la București, la Ministerul Energiei şi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

"Am discutat cu colegii mei care se află în subteran şi mi-au transmis că cel puţin 10 dintre ei sunt dispuşi să intre în greva foamei, de luni, dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate. Oamenii cer plata integrală a salariilor pe luna ianuarie şi restanţele la tichetele de masă şi transport, acestea fiind întârziate de 10 luni de zile", a declarat duminică preşedintele executiv al Sindicatului Muntele, Alin Sîn, citat de Agerpres.

Minerii amenință cu greva foamei

Suma necesară pentru plata la zi a restanțelor băneşti - salarii, tichete de masă şi transportul la locul de muncă - este de circa 18 milioane de lei, potrivit aprecierilor făcute de directorul general al CEH, Samuel Dioane.

Minerii de la exploatarea de huilă Lupeni, din Valea Jiului, au continuat duminică, pentru a cincea zi consecutiv, protestele începute din cauză că nu şi-au primit salariile la timp.

×
x close