Update 19:00 Forţele Navale Române au anunţat că scafandrii EOD ai Forţelor Navale au "neutralizat prin distrugere”, joi după-amiază, o mină marină care punea în pericol navigaţia şi activităţile de pescuit, în apropierea litoralului românesc.
"Scafandrii Forțelor Navale au neutralizat prin distrugere o mină marină care punea în pericol navigația și activitățiile de pescuit din apropierea litoralului românesc", a declarat Cornel Pavel purtător de cuvânt Fortele Navale Romane.
"Scafandrii EOD din Serviciul de Luptă Permanent de Intervenţie, a ajuns în raionul maritim în care se afla nava de pescuit „Flamingo 4”, în jurul orei 15.45-16.00. Puitorul 274 a rămas la o distanţă de siguranţă, iar de la bord a fost coborâtă o ambarcaţiune cu scafandrii EOD, care s-au deplasat la faţa locului, pentru a analiza obiectul suspect, prins în plasa pescadorului”, potrivit Forțelor Navale.
În urma cercetării făcute de scafandrii EOD s-a constatat faptul că obiectul este o mină marină din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a fost agăţată de traulerul navei "Flamingo 4”.
Mina marină a fost eliberată din plasa pescadorului şi a fost distrusă pe fundul apei, la adâncimea de 10 metri, prin detonare de la distanţă, după ce "Flamingo 4” s-a îndepărtat la o distanţă de siguranţă, au precizat Forţele Navale.
Detonarea minei din Marea Neagră ar fi fost resimţită în unele zone din municipiul Constanţa.
Update 18:00 MApN confirmă că este vorba de o mină marină.
În acest moment, echipajul este lipsit de orice pericol, reușind să îndepărteze nava cam 70 de metri, cât permitea funia.
Scafandrii se pregătesc să neutralizeze mina, însă acest lucru poate dura, spun ei, cinci minute sau chiar ore. În funcție de cum este agățată mina.
Știre inițială:
De aproape o oră, o navă de la Forțele Navale Române a plecat către Midia pentru a vedea dacă este vorba despre o mină marină sau un alt obiect.
La bordul navei se află specialiști care pot neutraliza această mină.
Din primele informații, pescarul ar fi agățat un obiect despre care echipajul de la bord crede că este o mină marină.
De asemenea, cei de la Garda de Coastă sunt în zonă pentru că acest pescador se află la cinci kilometri depărtare în larg de portul Midia.
Aceștia spun că au securizat zona, iar până în acest moment nu există niciun pericol.
Se așteaptă ca nava de la MAPN să ajungă și să confirme dacă este vorba despre o mină marină sau nu.
"Conform procedurilor specifice, după primirea solicitării, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat intervenția cu puitorul de mine "Viceamiral Constantin Bălescu" (PM-274), cu o grupă de scafandri EOD ambarcată la bord.
Nava a ieșit din portul militar Constanța în jurul orei 14.00, echipajul fiind pregătit să intervină pentru neutralizarea obiectului raportat”, potrivit comunicatului Forțelor Navale.
De la începutul anului, mai multe astfel de mine marine au fost găsite în zonă, iar scafandrii de la MApN au reușit să le neutralizeze.