Antena 3 CNN Actualitate Militarii din R. Moldova vor participa pentru prima dată la parada Zilei Naţionale din 1 Decembrie

Militarii din R. Moldova vor participa pentru prima dată la parada Zilei Naţionale din 1 Decembrie

<1 minut de citit Publicat la 17:33 28 Noi 2014 Modificat la 17:33 28 Noi 2014
1.jpg
Un contingent al Armatei Naţionale din Republica Moldova va participa, luni, 1 decembrie, în premieră, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României. La evenimentul, care se va desfăşura în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, va fi prezent şi adjunctul ministrului Apărării de la Chişinău, Aurel Fondos.

Plutonul moldovenesc, format din 31 de militari ai companiei Gărzii de Onoare, va fi comandat de căpitanul Vasile Ojoga.

De menţionat că astăzi, militarii moldoveni au efectuat prima repetiţie, alături de contingentele din Franţa, Polonia, Turcia şi Statele Unite ale Americii, pe poligonul Ghencea, urmând ca mâine să participe la antrenamentul general în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

De menţionat că tot în acest an, Armata Naţională a Republicii Moldova a participat la parada tradiţională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Franceze.

×
x close