Antena 3 CNN Actualitate Milionarul Florin Abagiu, implicat într-un accident mortal săptămâna trecută, a suferit un infarct înainte de impact

Milionarul Florin Abagiu, implicat într-un accident mortal săptămâna trecută, a suferit un infarct înainte de impact

Milionarul Florin Abagiu, care a fost implicat într-un accident mortal săptămâna trecută, a suferit un infarct înainte de impact. Este concluzia medicilor legişti care au făcut autopsia trupului neînsufleţit.

gt45t767
de Gabriel Dano    |    17 Dec 2021   •   17:00

Aceasta ar fi explicaţia faptului că înainte de a lovi cu maşina un copac de pe marginea drumului nu au existat urme de frânare, iar şoferul nu a făcut nicio manevră să îl evite.

Milionarul din Prahova, care avea 65 de ani, era implicat în afaceri în domeniul hotelier şi deţinea o fabrică de mezeluri. Accidentul în care a fost implicat Florin Abagiu a avut loc pe drumul județean 144, între Florești și Nedelea.

Florin Abagiu, cu o avere estimată la peste 30 de milioane de euro, a murit după ce mașina sa de 70.000 de euro s-a izbit de un copac aflat pe marginea drumului. Potrivit medicilor legiști, acesta a suferit un infarct la volan, iar mașina a părăsit sensul de mers și a lovit arborele cu viteză, autoturismul fiind aruncat în câmp.

Din păcate, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: Florin Abagiu
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close