Zăpezile abundente din mijlocul lui aprilie au blocat mai multe drumuri din ţară. Şoferii care au renunţat la cauciucurile de iarnă, au fost nevoiţi să scoată lanţurile pentru a-şi putea continua drumul.
Stratul de zăpadă a ajuns chiar şi la 30 de centimetri în unele zone, aşa că a fost nevoie de intervenţia utilajelor de deszăpezire pentru a debloca drumurile.
Chinul şoferilor, bucuria turiştilor şi hotelierilor. În staţiunile montane se schiază fără probleme.
Meteorologii spun că iarna de aprilie nu va avea viaţa lungă. Vremea va începe să se încălzească din acest sfârşit de săptămână. Nu este exclus însă ca şi duminică, turiştii care au venit la munte să îşi petreacă Paştele pe pârtii.