Antena 3 CNN Actualitate Mii de maghiari din România au ieşit în stradă astăzi. Vezi ce motiv au avut

Mii de maghiari din România au ieşit în stradă astăzi. Vezi ce motiv au avut

<1 minut de citit Publicat la 22:52 15 Mar 2012 Modificat la 22:52 15 Mar 2012
Mii de maghiari din România au ieşit în stradă astăzi. Vezi ce motiv au avut
Foto: INTACT Images
Mii de maghiari din România au ieşit joi în stradă. Cu imnuri, coroane de flori şi steaguri, au mărşăluit în mai multe oraşe pentru a celebra Ziua Maghiarilor de Pretutindeni şi 164 de ani de la Revoluţia din 1848.

La Târgu Mureş, maghiarii au sărbătorit de trei ori. Formaţiunile politice au organizat ceremonii diferite, în care s-au depus coroane şi s-au cântat imnul Ungariei şi imnul secuilor.

Cei mai mulţi oameni s-au adunat la statuia Secuilor. Au mărşăluit pe străzi peste 1.000 de maghiari.

Şi la Miercurea Ciuc, sute de oameni au participat la manifestaţii, apoi  au continuat sărbătoarea pe seară, în parcul din centrul oraşului.

În Cluj-Napoca, peste 600 de maghiari au marcat 164 de ani de la Revoluţia din 1848. După un marş prin centrul orasului, au recitat poezii în faţa unei plăcuţe memoriale a poetului Petofi Sandor. Ziua Ungariei a fost marcată şi la Oradea.




×
x close