Vă pregătiţi să-i daţi o mână de ajutor lui Moş Crăciun să-şi umple sacul cu jucării? Înainte, uitaţi-vă bine la ele. Foarte multe sunt un real pericol pentru cei mici. În doar câteva zile, au fost retrase de la vânzare aproape 35.000 de jucării din import, pentru că erau nesigure. Cele româneşti, însă, merg direct în Occident, tocmai pentru că au grad zero de pericol.
Toate aceste jucării din laboratorul de testare sunt de calitate proastă şi mai ales periculoase pentru cei mici. Cele mai dăunătoare sunt jucăriile pentru bebeluşi.
?Poate să calce pe el şi-n momentul respectiv se sparge, iar în interior are o bilă din rulment şi o poate înghiţi. Aceste bucăţi pot fi înghiţite de copil, pentru că intră în acest dispozitiv?, a arătat Maria Tărnăuceanu, şef al Laboratorului de Testare Jucării.
Magneţii aplicaţi pe jucării se desprind destul de uşor, iar dacă sunt înghiţiţi pot perfora stomacul copilului. Jucăriile cu şnur care se agaţă la pătuţ sau la cărucior sunt şi mai periculoase. Copilul riscă să şi-l prindă de gât şi să se sufoce.
Copiii de peste trei ani sunt cei mai expuşi pericolului, pentru că sunt foarte curioşi. Medicii spun ca băieţeii să fie feriţi băieţeii de pistoalele cu bile ca să nu le înghită. Iar pe fetiţe de păpuşile cu păr pentru că acesta poate fi smuls foarte uşor şi înghiţit.
În magazinele din ţară, inspectorii de la protecţia consumatorilor au verificat aproape 200.000 de jucării în valoare de 3 milioane de lei.
Aproape toate jucăriile din mâinile copiilor noştri vin din import. Cele mai mult sunt nesigure. Vă întrebaţi, însă, dacă România produce jucării? Ei bine, da! Şi încă unele foarte bune. Nu le găsiţi în magazinele de la noi pentru că toate merg la export, în Occident. Sunt ecologice, din lemn, şi se vând la preţuri foarte mici.
Observator