Antena 3 CNN Actualitate Mii de credincioşi au venit să se roage la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei din Constanţa

Mii de credincioşi au venit să se roage la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei din Constanţa

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 10:04 30 Noi 2011 Modificat la 10:04 30 Noi 2011
Mii de credincioşi au venit să se roage la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei din Constanţa
Foto: Intact Images
Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Andrei, apostolul care a creştinat meleagurile noastre. De altfel, el este considerat patronul spiritual al românilor.

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi miercuri la peştera Sfântului Andrei din localitatea constănţeană Ioan Corvin. Cum în fiecare an cozile se întind pe sute de metri, unii au ajuns la mănăstire încă de marţi seară şi au dormit pe unde au apucat - prin maşini sau chiar pe jos în biserică.

Povestea spune că atunci când a ajuns în Dobrogea, Sfântul Apostol Andrei a poposit în această peşteră şi s-a aşezat pe un pat.  Tocmai de aceea, credincioşii care vin aici de Sfântul Andrei stau şi ei, timp de câteva minute peste acel pat şi speră să fie feriţi de rele.

Biserica din apropierea peşterii Sfântului Andrei s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru credincioşii care au venit într-un număr foarte mare anul acesta.

Frigul nu i-a împiedicat pe pelerini să stea la slujba de la miezul nopţii. Mulţi dintre ei au venit pregătiţi pentru a trece mai uşor peste noaptea geroasă. Au adus cu ei pulovere, halate sau chiar pături.

După terminarea slujbei, cei mai mulţi dintre ei au rămas să doarmă în biserică, în timp ce alţii au preferat să stea în autocar. Credincioşii vor putea să ia, după terminarea slujbei, apă sfinţită, iar apoi arhiepiscopia Tomisului le va oferi o masă de la care nu vor lipsi preparatele de post şi nici peştele.
 



×
x close