Antena 3 CNN Actualitate Mihai Necolaiciuc avea acte emise în Venezuela când a fost arestat de agenţii federali americani

Mihai Necolaiciuc avea acte emise în Venezuela când a fost arestat de agenţii federali americani

1 minut de citit Publicat la 18:10 20 Iun 2009 Modificat la 18:10 20 Iun 2009
Mihai Necolaiciuc avea acte emise în Venezuela când a fost arestat de agenţii federali americani
Mihai Necolaiciuc, fostul şef al Companiei Naţionale de Căi ferate, arestat recent în Satele Unite, avea la el acte emise în Venezuela. Înformaţia apare într-un document dat publicităţii de Mediafax şi adresat Biroului Naţional Central Bucureşti şi Secretariatului General al Interpol.

Prin documentul respectiv un senior inspector american a informat, în 18 iunie, la ora 04.00 dimineaţa, că "Necolaiciuc Mihai, cetăţean român, căutat în România pentru corupţie şi abuz de putere, a fost arestat de agenţii federali americani de la Marshals Service şi de cei de la Departamentul pentru Migraţie şi Vămi în 17 iunie 2009 în statul Florida".

Arestarea lui Necolaiciuc a avut loc la cererea Interpol Washington, menţionează documentul. Ancheta a fost coordonată de Biroul Central Naţional al Statelor Unite, Divizia pentru străini şi fugari. S-a avut în vedere ca Necolaiciuc să nu plece din SUA dacă i se oferea posibilitatea, se mai notează în informarea oficialului american de la Marshal Service .

Potrivit aceleiaşi surse, Nicolaiciuc este în prezent în custodia Departamentului american pentru Migraţie şi Vămi. El este deţinut într-o unitate federală din Florida pentru că a încălcat legile americane ale migraţiei.

Finalul documentului este însă cu adevarat interesant: ?Pentru că nu suntem siguri cât de mult îl putem reţine cu acuzaţiile administrative curente, încurajăm colegii noştri din România să depună urgent o cerere de arest provizoriu ".

Mihai Necolaiciuc este urmărit pentru un prejudiciu estimat la aproximativ 50 de milioane de euro adus Companiei Naţionale de Căi Ferate.

Antena 3

×
x close