Incendiu într-un club din Sighișoara, în noaptea de Crăciun: Peste 150 de oameni s-au autoevacuat
Publicat acum 1 ora si 23 minute
”DUPĂ 7 SĂPTĂMÂNI...FIMUL, NU POZELE!
“Mihai, oprește-te!”. “Ești prea slab!”. “Ești bolnav?”. Am încheiat citatele. Comentariile la poze. Noi suntem poze pentru ceilalți. Poze pe social media. Poze în viața socială. Poze la muncă. Unii, poze și acasă. Ceilalți ne judecă pozele.
Da, poate că sunt prea slab în poze. Dar eu nu trăiesc în acea poză, eu trăiesc în filmul meu. Da, poate că ai dreptate când spui că sunt bolnav, obosit, dar poate că poza e făcută la 5.00 dimineața, epuizat după o tură de parc în alergare. Dar aia e doar o poză, iar starea mea de după alergare nu a încăput în fotografie. Pentru asta, trebuie să îmi developezi tot filmul.
Și, ai grijă la capcana asta: când nu-ți place propriul tău film, schimbă-i scenariul, nu judeca pozele altora. Întoarce-te la filmul tău, acolo ai rolul principal, nu trăi în pozele celorlalți.
Mai sus, sunt doar două poze. Atât. Nici măcar “înainte” și “după”. Și 7 săptămâni distanță între ele. 7 săptămâni de disciplină alimentară. Nu regim, nu dietă! Grijă pentru mâncare. Grijă, nu sfințenie. 7 săptămâni de antrenamente funcționale și alergare. Z.I.L.N.I.C. Grijă pentru mișcare. Chiar și zilele de odihnă înseamnă tot grijă pentru mișcare. Și, cu toate astea, sunt doar două poze. Nimic mai mult. Nu-s nici mândru, nu-i nici laudă. Îmi rulez filmul în continuare. Sunt doar recunoscător că pot face asta și bucuros pentru proces. Procesul e succesul.
Și îi mai sunt recunoscător lui @carmenfit că mi-a înțeles filmul și nu a încercat să schimbe scenariul, ci doar să îl îmbunătățească, alimentar și funcțional. Întâmplător, azi e ziua ei. La mulți ani pentru 40. Să trăiești în continuare în filmul tău, nu în “pozele altora”, Carmen!
Știu că unii abia așteaptă să judece pozele de mai sus. Vă readuc aminte că nu pot să vă arăt tot filmul. Nici continuarea lui. Dar știu că, în scenariul meu, tot ce fac vreau să pornească din minte, să treacă prin trup și să-mi meargă la suflet. Ăsta e filmul meu”, scrie Mihai Morar.
