Antena 3 CNN Actualitate Mihai Leu, internat de urgență la spital din cauza unor complicații apărute după o operație

Mihai Leu, internat de urgență la spital din cauza unor complicații apărute după o operație

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:15 11 Mai 2024 Modificat la 19:15 11 Mai 2024

Potrivit surselor Antena 3 CNN, fostul campion mondial la box ar avea probleme din cauza unor complicații apărute după o intervenție chirurgicală suferită acum 3 săptămâni. 

Starea agravată a sportivului a fost cauzată de complicații apărute la o intervenţie chirurgicală suferită în urmă cu trei săptămâni, la Spitalul Militar. Medicii de pe secţia de ATI a spitalului din Hunedoara au decis transferul campionului la Bucureşti.

În 2014, Leu a aflat că are cancer la colon. Sportivul a petrecut atunci două luni în spital şi a fost operat de două ori.

Sportivul în vârstă de 55 de ani este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.



 

×
x close