Antena 3 CNN Actualitate Mihai Gâdea citește un fragment din „Mândria de a fi slugă”, în memoria lui Augustin Buzura

Mihai Gâdea citește un fragment din „Mândria de a fi slugă”, în memoria lui Augustin Buzura

1 minut de citit Publicat la 21:19 10 Iul 2017 Modificat la 21:19 10 Iul 2017
o_1bkmrh2or1qqlcbrf4hg4c1dj8.jpg

Mihai Gâdea a citit, luni seară, la Sinteza zilei, câteva rânduri dintr-un editorial semnat de academicianul Augustin Buzura, intitulat „Mândria de a fi slugă”, un fel de „scrisoare-testament a marelui scriitor”.

”Cred că în nicio ţară din lume nu se vorbeşte mai mult decât la noi despre lege, legalitate, Constituţie şi tot ce ţine de justiţie, prin aceasta din urmă înţelegându-se doar D.N.A. Experienţa arată că numai ea este mai presus de lege, de Parlament, de Guvern, de oricine şi de orice, doar D.N.A. nu plăteşte pentru greşeli şi nu dă nimănui socoteală.Cei ce cunosc ori au trăit perioada de după război, a instalării şi a practicilor comunismului primitiv, vor spune ca şi mine, că am ajuns să retrăim cam tot ce ne-a fost dat să detestăm atunci, dar cu o şi mai mare greaţă. Bolnavilor de gargară pe marginea legilor, ar fi momentul să le amintim de Articolul 3 din Constituţia Republicii Socialiste România din 1986, în care se stipulează, pentru a elimina orice dubiu, că: „În Republica Socialistă România forţa politică conducătoare este Partidul Comunist Român.“ Dacă prin absurd  s-ar acorda teoria cu practica şi s-ar înlocui, să zicem, procuratura cu Partidul Comunist, nu s-ar mira nimeni, cum nu s-a mirat nimeni când partide întregi au trecut peste noapte de la stânga la dreapta fără ca vreun membru, fie şi din greşeală, să se opună sau chiar să observe schimbarea. Şi, cum lesne se înţelege, toate se fac în numele interersului naţional, al imaginii României sau chiar al prestigiului României în Europa şi în lume, sintagme care, atât cât va dăinui biologic actuala clasă politică, ar trebui interzise, adică ferite de ridicolul în care au fost coborâte de casta prostimii cu ştaif. Oare mai avem o ţară a noastră? Nu cumva suntem chiriaşii unui mall în faţa căruia se joacă demult o piesă tâmpită prin care ni se administrează subliminal altă istorie, alte valori şi credinţe încât am ajuns să nu mai ştim cine suntem. Oamenii s-au resemnat atât de mult cu falsurile şi abuzurile de orice fel, încât a spune adevărul, a arăta cu degetul hoţia, impostura şi mârlănia au devenit acte de curaj. Iar a avea curaj este un pericol pentru o putere ai cărei piloni de susţinere au devenit frica, delaţiunea şi ignoranţa”, a scris Augustin Buzura, în „Mândria de a fi slugă”.

Citește aici textul integral.

×
Etichete: Sinteza Zilei
x close