Antena 3 CNN Actualitate Mihai Fifor, șeful Comisiei de anchetă: Avem confirmarea că Laura Kovesi a fost la Oprea

Mihai Fifor, șeful Comisiei de anchetă: Avem confirmarea că Laura Kovesi a fost la Oprea

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 13:17 12 Iun 2017 Modificat la 13:17 12 Iun 2017
o_1bidsr8h1fjn1dqm1luhck5brs8.jpg
Foto: Agerpres

Preşedintele Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, senatorul PSD Mihai Fifor, a declarat, luni, că există deja confirmarea că Laura Codruţa Kovesi a participat la întâlnirea care s-a ţinut acasă la Oprea, afirmând că se caută soluţii ca cei invitaţi să vină în faţa comisiei.

„Eu cred că avem confirmarea acestui fapt. (…) Săptămâna aceasta şi săptămâna care urmează vom continua să adunăm date. (…) Nu suntem la vânătoare de vrăjitoare, nu punem un target pe o persoană sau alta, asta am spus de la începutul activităţii comisiei”, a declarat senatorul PSD Mihai Fifor.

Mihai Fifor a afirmat că se caută soluţii pentru ca persoanele invitate să se prezinte la audieri.

Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, a respins joi invitaţia Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, precizând că procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitatea de martori în faţa comisiilor parlamentare.

Primul care a fost audiat de parlamentari a fost Dan Andronic, cel care a făcut dezvăluiri despre întâlnirea şefilor serviiciilor secrete în locuinţa lui Gabriel Oprea.

Pe 24 aprilie, Parchetul a anunțat că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și falsificarea documentelor și evidențelor electorale, în dosarul care vizează alegerile prezidențiale din 2009.

Jurnalistul Dan Andronic a spus că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. El a susținut că Laura Kovesi și Coldea erau preocupați de câștigarea scrutinului de către Traian Băsescu.

×
x close