Mihai Fifor consideră că comportamentul celor din PNL este ultima aroganță.
„Vedem aroganță în sloganul președintelui Iohannis, vedem aroganță la premierul desemnat, vedem aroganță la ministrul propus pentru Dezvoltare”, susține Mihai Fifor într-o postare pe Facebook, care îi avertizează pe români că asta îi așteaptă: „aroganță și austeritate”.
„Dacă ar fi să descriu printr-un singur cuvânt comportamentul celor de la PNL, acesta ar fi probabil „AROGANȚĂ”.
Vedem aroganță în sloganul președintelui Iohannis, care ne consideră pe toți niște anormali pe care vine El, supremul, să-i normalizeze.
Vedem aroganță atunci când președintele sfidează sistematic Constituția și refuză să numească miniștri interimari.
Vedem aroganță la premierul desemnat, care sfidează Parlamentul și spune că nu schimbă cele trei propuneri de miniștri, care au primit aviz negativ in comisii.
Vedem aroganță la ministrul propus pentru Dezvoltare, care spune cu seninătate că a făcut evaziune din greșeală și că locuința i-a ieșit mai mare cu sute de metri pătrați, „la fel cum ți-ai lua un sacou cu un număr mai mare”.
Asta ne așteaptă pentru următorii ani: Aroganță și Austeritate!
Dacă nu vreți asta, votați cu bunul simț la alegerile din noiembrie!”, scrie Mihai Fifor pe Facebook.