"Nu iese fum fără foc... zice înțelepciunea populară românească. Și nici invers... dacă arde focul nu ne putem aștepta să nu iasă fum.
Cam așa și cu rujeola... Avem o epidemie, a 2a în nici 8 ani... Și ce facem cu ea?!?
Așteptăm să apară și flăcările sau acționăm acum, cu toții, cât încă iese doar fum?!?
Data trecută au fost 64 decese la ceva peste 22.000 cazuri. În 2016-19. Spune Institutul Național de Sănătate Publică în siteul CNSCBT - link în comentarii
A apărut deja o știre tragică. Dar care nu surprinde nici un specialist în domeniul infecțiilor la copil. A murit, în Brașov, un sugar în vârstă de 7 luni. Care a făcut complicații foarte grave deoarece s-a îmbolnăvit de rujeolă de la fratele său în vârstă de 3 ani. Acesta (fratele mai mare) era nevaccinat, deoarece părinții lui au refuzat vaccinarea sa. Citiți mărturia și strigătul de frustrare al unuia dintre cei mai mari specialiști în infecții la copil, doamna Profesor Oana Falup-Pecurariu, care a fost martorul acestui caz - Link în comentarii.
Ce facem oameni buni? Așteptăm să mai moară un autobuz plin de copiii? Sau așteptăm un număr și mai mare, cât într-un stadion, precum în Republica Democratică Congo?? Căci RD Congo, în 2020, din cauza pandemiei a întrerupt vaccinarea ROR. Alături de alte 23 țări din lume. Dificultăți de aprovizionare... Apoi epidemie, apoi mii de morți. Știrea apare în cea mai prestigioasă revistă științifică din lume, Nature. Link în comentarii.
Dacă cei 34 de ani de studii post-universitare intense și de practică la patul bolnavului nu sunt un argument să credeți sfatul dr Craiu, vă rog din suflet să aplecați urechea la rugămintea părintelui Mihai Craiu. Eu, alături de soția mea (tot medic), am decis să vaccinăm ROR pe fiul nostru. Deși avea dermatită atopică și primele episoade de astm. Acum Călin este un adult sănătos, arhitect și cadru didactic la una dintre cele mai prestigioase universitați din lume.
Deci am putea încerca, până nu e prea târziu...", este mesajul transmis de medicul Mihai Craiu.
Nu iese fum fără foc... zice înțelepciunea populară românească. Și nici invers... dacă arde focul nu ne putem aștepta să nu iasă fum. Cam așa și cu rujeola... Avem o epidemie, a 2a în nici 8 ani... Și ce facem cu ea?!? Așteptăm să apară și flăcările sau acționăm acum, cu toții, cât încă iese doar fum?!? Data trecută au fost 64 decese la ceva peste 22.000 cazuri. În 2016-19. Spune Institutul Național de Sănătate Publică în siteul CNSCBT - link în comentarii A apărut deja o știre tragică. Dar care nu surprinde nici un specialist în domeniul infecțiilor la copil. A murit, în Brașov, un sugar în vârstă de 7 luni. Care a făcut complicații foarte grave deoarece s-a îmbolnăvit de rujeolă de la fratele său în vârstă de 3 ani. Acesta (fratele mai mare) era nevaccinat, deoarece părinții lui au refuzat vaccinarea sa. Citiți mărturia și strigătul de frustrare al unuia dintre cei mai mari specialiști în infecții la copil, doamna Profesor Oana Falup-Pecurariu, care a fost martorul acestui caz - Link în comentarii. Ce facem oameni buni? Așteptăm să mai moară un autobuz plin de copiii? Sau așteptăm un număr și mai mare, cât într-un stadion, precum în Republica Democratică Congo?? Căci RD Congo, în 2020, din cauza pandemiei a întrerupt vaccinarea ROR. Alături de alte 23 țări din lume. Dificultăți de aprovizionare... Apoi epidemie, apoi mii de morți. Știrea apare în cea mai prestigioasă revistă științifică din lume, Nature. Link în comentarii. Dacă cei 34 de ani de studii post-universitare intense și de practică la patul bolnavului nu sunt un argument să credeți sfatul dr Craiu, vă rog din suflet să aplecați urechea la rugămintea părintelui Mihai Craiu. Eu, alături de soția mea (tot medic), am decis să vaccinăm ROR pe fiul nostru. Deși avea dermatită atopică și primele episoade de astm. Acum Călin este un adult sănătos, arhitect și cadru didactic la una dintre cele mai prestigioase universitați din lume. Deci am putea încerca, până nu e prea târziu... #rujeolă
Publicată de Spitalul Virtual pentru Copii pe Marţi, 12 decembrie 2023
Primul deces de rujeolă de când a fost declarată epidemia. Un bebeluş de 7 luni a murit la Braşov. A luat boala de la fratele lui nevaccinat
Un bebeluş de 7 luni diagnosticat cu rujeolă a murit, marţi, în judeţul Braşov.
Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, copilul din judeţul Braşov era neeligibil la vaccinarea cu ROR şi a fost în contact cu fratele în vârstă de 3 ani, nevaccinat antirujeolic.
Citeşte şi: Focar de rujeolă la o şcoală din Bucureşti. Medic: "Jumătate din secțiile de copii de la Matei Balş sunt pline de această boală contagioasă"
În perioada 1 ianuarie - 10 decembrie 2023, în România au fost notificate 2.010 cazuri confirmate cu rujeolă în 29 de judeţe şi în municipiul Bucureşti.
În 5 decembrie, Ministerul Sănătăţii a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, încurajează părinții să se prezinte cu copiii la vaccinare
"Rujeola este o boală a copilăriei, dar ea produce o mortalitate care variază între 1 şi 3 la mie.
Nu putem să nu luăm o măsură de sănătate publică şi să informăm populaţia, să încurajăm părinţii să se prezinte cu copiii la vaccinare, mai ales cei care nu au făcut-o, care sunt eligibili pentru vaccinare, fie că discutăm despre copii cu vârsta de un an, fie că discutăm de copii cu vârstă şcolară, completarea schemei de vaccinare este normală şi protejează copilul împotriva aceste îmbolnăviri", a mai spus Alexandru Rafila.