La eliberare, Chiţac a fost întâmpinat de fiica sa. El a declarat că, indiferent ce decizii vor fi luate, el le va respecta, deoarece, deşi nu înţelege exact cum sunt făcute legile în România, el le va respecta. Fostul general ar trebui să se întoarcă în penitenciar în data de 21 iulie, însă totul depinde de decizia medicilor.
După ce va fi supus intervenţiilor chirurgicale medicii vor întocmi un raport medico-legal în funcţie de care Instanţa va decide dacă Mihai Chiţac se va întoarce la Spitalul Penitenciar Jilava sau dacă mai este necesară o perioadă în care să stea în libertate pentru a-şi reveni.
Mihai Chiţac are 81 de ani şi va fi supus la două operaţii, una de eliminare a splinei, apoi o operaţie pe cord deschis, operaţie pentru care fostul general a mai fost eliberat pentru o perioadă de trei luni, însă nici un medic nu s-a încumetat atunci să o efectueze, deoarece nu existau garanţii suficiente că pacientul va supravieţui.
Mihai Chiţac şi Victor Athanasie Stănculescu au fost condamnaţi, la sfârşitul anului trecut, la 15 ani de închisoare, pentru reprimarea sângeroasă a Revoluţiei de la Timişoara.
Stănculescu a fost eliberat condiţionat, la începutul lunii mai, tot din motive medicale.
Antena3.ro