Antena 3 CNN Actualitate Mihaela Covrig, un apreciat medic de familie din România, a murit răpusă de COVID-19

Mihaela Covrig, un apreciat medic de familie din România, a murit răpusă de COVID-19

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 19:45 29 Dec 2020 Modificat la 19:45 29 Dec 2020
o_1eqnp22i2k9713rb11n11senepbb.jpg

Inițial, după confirmarea testului COVID-19 efectuat săptămâna trecută, medicul Mihaela Covrig a fost internat la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ. Ulterior, ea a fost transferată la o clinică din Iași. Din păcate, starea de sănătate i s-a agravat şi luni dimineața a decedat.

Mihaela Covrig este al treilea medic din judeţul Neamţ care a pierdut lupta cu COVID-19, după medicul de familie Mihaela Puiu şi chirurgul Iosif Koszeghi.

"Avea şi alte probleme de sănătate, dar era sub tratament. Pe 27 decembrie, a fost intubată şi astăzi (28 decembriie – n. red.) a murit. Este al treilea coleg cu COVID pe care-l pierdem într-o lună, trebuie să ne vaccinăm”, a declarat, pentru mesagerulneamt.ro, Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar al Spitalului Judeţean Neamţ.

Medicul Mihaela Covrig a criticat vehement legislația și măsurile care s-au luat în domeniul medicinii primare

În calitate de preşedinte al Patronatului Medicilor de Familie, aceasta considera că deciziile din ultima vreme a autorităţilor au îngreunat foarte mult munca medicilor de familie care sunt forţaţi să le lupte cu birocraţia.

De asemenea, medicul Mihaela Covrig considera iniţiativa înfiinţarii centrelor de permanenţă în medul urban ca fiind foarte utilă, pentru a degreva unităţile de primire a urgenţe din spitale de avalanşa de solicitări.

"Înfiintarea centrelor de permanentă a fost o iniţiativă foarte bună şi utilă, dar deja s-a ajuns la cu totul altceva. Părerea mea este că aceste centre îşi dovedesc utilitatea strict în mediul rural, sau în localităţile unde nu există alte structuri medicale. Acolo bolnavii chiar pot primi consultaţii, tratamente şi nu mai ajung la spitale.

Din păcate, în oraşe, la Piatra Neamt de exemplu, s-a ajuns să avem mulţime de centre, la câteva sute de metri unele de altele şi nu facem decât să consultăm câte un beţiv, ori facem injecţii.

Cred că aceste centre au devenit o afacere şi reprezintă un debuşeu pentru a intra în sistemul de medicină primară prin eludarea unor legi”, declara medicul Mihaela Covrig.

Medicul Mihaela Covrig era medic de familie în comuna Dobreni. Născută în Piatra-Neamț, a absolvit UMF Iași în anul 1982. S-a remarcat ca un reprezentant vocal al medicilor de familie din județul Neamț, ale căror interese profesionale le-a susținut și apărat cu fermitate atât ca președinte al Patronatului Medicilor de Familie Neamț, cât și de la vârful Colegiului Medicilor Neamț. 

 

 

 

 

×
x close