În data de 17.02.2020, ora 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară un cetăţean grec la volanul unui camion înmatriculat în Bulgaria. Acesta era însoţit de un conaţional care avea calitatea de şofer de rezervă. Astfel, camionul tracta o remorcă frigorifică goală, având destinaţia Italia.
În baza analizei de risc, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit ascunse, într-un loc special amenajat în partea din față a remorcii frigorifice, cincisprezece persoane de sex masculin.
În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că şase bărbaţi sunt din Siria, cinci din Irak şi patru din Afganistan, având vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani.
Aceştia au declarat că s-au urcat în remorcă pe teritoriul Greciei, cu o zi în urmă, fiind ajutaţi de un cetăţean a cărui identitate nu o cunosc, plătind 6.000 de euro fiecare, cu intenţia de a ajunge în Italia.
De asemenea, cei doi șoferi au susţinut că nu aveau cunoştinţă despre persoanele ascunse în compartimentul marfă.
În cauză, polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, şoferii greci şi cei cincisprezece bărbaţi au fost preluaţi de autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.