Micul Hercule şochează din nou. Băiatul de 8 ani, devenit celebru pentru exerciţiile fizice dure pe care le face în ciuda vârstei fragede, a apărut într-un clip postat pe internet în care trage de câteva lanţuri.
Cazul lui Giuliano Stroe, în vârstă de 8 ani, şi al fratelui mai mic al acestuia, din localitatea Icoana (Olt), a intrat în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt în urmă cu câteva luni, după ce pe Internet au fost postate filmuleţe în care cei doi copii sunt puşi de tatăl lor să facă exerciţii de forţă foarte dificile.
Potrivit reprezentanţilor DGASPC Olt, în acest caz a fost făcută o anchetă, iar cel mai probabil va fi sesizat Parchetul. Giuliano Stroe a intrat în Cartea Recordurilor de la vârsta de 5 ani, când familia sa era stabilită în Italia.
Atunci, băieţelul a impresionat juriul şi audienţa unei emisiuni TV din Italia mergând în mâini, foarte rapid, pe o distanţă de 10 metri.
Copilul apare în mai multe filmuleţele postate pe Internet de-a lungul anilor, în care se poate vedea cum el şi fratele său sunt puşi să facă exerciţii fizice dificile.
Într-unul dintre filmuleţe, Giuliano încercă să spargă nuci cu pumnul, fiind încurajat de tată să facă acest lucru oricât l-ar durea.