Antena 3 CNN Actualitate "Mi-a spus că mă iubeşte, şi pe mine şi pe mama". Prima declaraţie a fiului ucigaşului din Dorobanţi

"Mi-a spus că mă iubeşte, şi pe mine şi pe mama". Prima declaraţie a fiului ucigaşului din Dorobanţi

1 minut de citit Publicat la 17:07 06 Mar 2012 Modificat la 17:07 06 Mar 2012
"Mi-a spus că mă iubeşte, şi pe mine şi pe mama". Prima declaraţie a fiului ucigaşului din Dorobanţi
Foto: Facebook
Bogdan Vlădan, fiul autorului atacului armat de luni de la salonul de cosmetică din Dorobanţi, a declarat, marţi, că tatăl său i-a spus că-l iubeşte, şi pe el şi pe mama sa, şi că nu ştie de ce a comis fapta, scrie Mediafax.
   
"Mi-a spus că mă iubeşte, şi pe mine şi pe mama", a declarat Bogdan Vlădan, care a participat, marţi, la percheziţia făcută de anchetatori în locuinţa familiei sale din Bucureşti.
   
Întrebat dacă tatăl său i-a spus de ce a ales să meargă la salonul de cosmetică unde lucra soţia lui, Felicia, pentru a o împuşca, fiul atacatorului a răspuns: "Nu ştie de ce a făcut asta!".

Gheorghe Vlădan îşi dorea ca fiul lui să lucreze în armată, însă băiatul a refuzat pentru că era atras de politică. Cu toate astea însă, în poza de profil de pe Facebook tânărul apare îmbrăcat în uniformă.

Prietenii povestesc despre Bogdan că îi place să fie lider, să vorbească tare, să fie în centrul atenţiei. Tânărul crede că doar prin duritate te poţi impune în faţa celor din jur. Prietenii au umplut pagina de Facebook a lui Bogdan de mesaje de încurajare.

Apropiaţii lui Bogdan Vlădan povestesc că acesta îşi venera tatăl, chiar dacă în copilărie îşi mai lua câte o bătaie de la el. Unul dintre profesorii lui Bogdan spune că nu l-a văzut niciodată pe tatăl băiatului într-o dispoziţie proastă.

În ceea ce priveşte relaţiile cu femeile, prietenii spun că tânărul le consideră inferioare bărbatului din toate punctele de vedere şi de aceea, poate, nici nu a avut vreo relaţie stabilă până acum.

Pe pagina de Facebook a tânărului au apărut mai multe mesaje de condoleanţe.

Autorul atacului armat de luni de la coaforul din zona complexului Perla din Capitală, Gheorghe Vlădan, a fost acuzat în 2005, de ameninţare, insultă şi loviri sau alte violenţe, instanţele de judecată dispunând achitarea aceastuia la fond şi recurs.
   
Gheorghe Vlădan se afla în proces de divorţ cu soţia sa, Florina, primul termen de judecată fiind stabilit pentru miercuri, 7 martie.

Atacatorul din Dorobanţi a fost internat la Psihiatrie în 2011. Când a obţinut permisul de armă nu era necesar avizul medical.

Prima mărturie a criminalului, în faţa procurorilor: Nu îmi aduc aminte nimic. Am tras 11 cartuşe, prima dată în soţie, apoi în pedichiuristă, apoi în casieră.

×
x close