Antena 3 CNN Actualitate Soţul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, suspect în cazul morţii artistei

Soţul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, suspect în cazul morţii artistei

Alin Tarnovschi
<1 minut de citit Publicat la 18:36 27 Feb 2021 Modificat la 18:36 27 Feb 2021
o_1evh8qq6ui4dnmv19j5ua41tqpb.jpg

Noi informaţii ies la iveală în ancheta morţii mezzosopranei Maria Macsim Nicoară de la Opera din Iaşi. În vârstă de 52 de ani, artista s-a stins din viaţă în luna decembrie a anului trecut, după şapte luni în care a stat în comă.

Anchetatorii din Iaşi îl consideră acum pe soţul artistei drept suspect în dosar. Codrin Nicoară este cercetat pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.

Concret, anchetatorii cred că soţul Mariei Macsim Nicoară a lăsat-o pe femeie să zacă într-o baltă de sânge, fără să intervină, după ce aceasta ar fi căzut pe scări.

Astfel, bărbatul şi-ar fi descoperit soţia căzută pe scări şi nu a făcut nimic pentru a o ajuta. Abia după aproximativ opt ore, bărbatul şi-a chemat mama în ajutor.

Totul s-a întâmplat în luna mai 2019, iar timp de şapte luni, mezzosoprana de la Opera din Iaşi a fost într-o comă profundă, medicii fiind încă de la început rezervaţi cu privire la şansele ei de recuperare.

În decembrie 2020, mezzosoprana Maria Macsim Nicoară s-a stins din viaţă.

×
x close