Antena 3 CNN Actualitate Aglomerație la metrou, în București, după greva STB | Metrorex a introdus toate trenurile în circulație

Aglomerație la metrou, în București, după greva STB | Metrorex a introdus toate trenurile în circulație

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 08:54 20 Ian 2022 Modificat la 08:57 20 Ian 2022
metrorex trenuri greva stb
Aglomerație la metrou, în București, după greva STB | Metrorex a introdus toate trenurile în circulație Sursa foto: colaj Inquam Photos - George Calin/Antena 3

Pentru evitarea situațiilor de supraaglomerare, monitorizarea traficului se face pe trei paliere: la nivelul trenurilor, prin mecanici, la nivelul stațiilor, prin impiegații de mișcare și la nivel centralizat, prin operatorii de circulație.

Sosirea trenurilor la același peron, în stațiile aglomerate, se va realiza pe cât posibil alternativ, astfel încât să nu se înregistreze valori crescute ale traficului de călători într-un interval scurt de timp.

Metrorex împreună cu Poliția Metrou, Jandarmeria și firma de pază iau măsuri de fluidizare a punctelor aglomerate, în special în stațiile de corespondență (Piața Victoriei 1 și 2, Piața Unirii 1 și 2, Dristor 1 și 2, Nicolae Grigorescu 1 și 2, Eroilor 1 și 2, Basarab 1 și 2, Gara de Nord 1 și 2).

Situațiile de supraîncărcare sunt raportate de urgență la Dispecerul Central Metrorex care avizează operativ paza și Poliția Metrou, în vederea ordonării/limitării accesului în stațiile cu probleme. În cazul în care se produce supraaglomerare în stații personalul Metrorex împreună cu

Poliția Metrou și agenții de pază vor degaja intrările prin limitarea accesului călătorilor la peron, până la defluirea traficului.

Poliția Metrou realizează acțiuni de patrulare în stațiile cu afluență de călători, pentru respectarea regulilor de acces și distanțare socială, mai arată Metrorex în comunicat.
 

×
Etichete: Metrorex grevă
x close