Realizezi venituri pentru care asigurarea socială nu este obligatorie, dar vrei să te asiguri că, la bătrânețe, vei avea și tu o pensie? Sau, cotizezi la fondul de pensii dar, pur și simplu, vrei să ai o pensie mai mare? Soluția constă în contractul de asigurare socială.
În sistemul public de pensii, se poate asigura cu contract de asigurare socială orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să îşi completeze venitul asigurat, atât cei care nu au nici o formă de asigurare pentru pensie sau nu au nici un venit permanent, cât şi cei care au deja o asigurare cu contract individual de muncă sau care sunt asiguraţi într-un alt sistem decât cel public de pensii (de exemplu, avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege). Contractul de asigurare socială se încheie, în formă scrisă, între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială, şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei.
Mai mult, pe Libertatea.ro.