Românii nu scapă de frig şi de ninsori. Meteorologii au restrâns în această dimineaţă Codul Galben. Astfel, în partea de vest, nord-vest şi centru, vremea va continua să fie capricioasă. Vor cădea ploi şi va ninge însemnat, iar vântul va bate cu putere. La munte va ninge, în special în Carpaţii Occidentali şi în nordul Orientalilor.
În perioada 14 octombrie, ora 06:00 - 15 octombrie, ora 12:00, "vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă a anului în toată ţara. În regiunile din vest, nord-vest şi centru precipitaţiile sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, în general moderate cantitativ, vor continua, iar vântul va mai avea intensificări locale, cu viteze de până la 60 km/h", se arată pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
"Pe parcursul zilei de miercuri, 14 octombrie unele intensificări ale vântului vor mai fi şi în sudul şi sud-estul ţării", mai precizează meteorologii.
Vremea rea a făcut probleme în mai multe regiuni ale ţăriiÎn judeţul Cluj, 100 de copii au ajuns la spital cu hipotermie, după ce-au rămas blocaţi în trafic. În pasul Gutâi, dar şi pe muntele Meseş, circulaţia a fost blocată mai multe ore.
Vremea rea i-a luat prin suprindere pe şoferii nevoiţi să tranziteze judeţul Cluj. 100 de copii au ajuns marţi seară la spital cu hipotermie, după ce autocarele în care se aflau au rămas blocate în trafic mai bine de 5 ore, pe drumul care leagă oraşele Cluj şi Huedin.
În zona muntoasă din Caraş-Severin, circulaţia pe mai multe drumuri naţionale şi judeţene a fost închisă, ore bune, din cauza ninsorii viscolite.
Oraşul Anina, dar şi staţiunile Semenic, Crivaia, Trei Ape, Gărâna sau Brebu Nou au rămas fără curent electric, după ce copacii s-au rupt sub greutatea zăpezii.
Tot în judeţul Maramureş, Drumul Naţional 18 în Pasul Gutâi a fost blocat din cauza ninsorii.
În judeţul Sălaj, prima zăpadă a dat peste cap circulaţia. Pe multele Meseş, mai mulţi conducători au tras maşinile pe dreapta.
Şi în judeţul Bistriţa Năsăud a venit iarna. În pasul Tihuţa, viscolul şi ceaţa deasă îngreunează viaţa şoferilor
Meteorologii au anunţat că vremea rea se va menţine, iar în zonele de nord ale ţării şi la munte va ninge în continuare.
Prognoza meteo pentru joi şi vineriJoi, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă a anului. În cursul zilei cerul va fi înnorat în regiunile nord-vestice, unde se vor semnala precipitaţii locale, mixte şi în zona montană - mai ales în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni- unde vor predomina ninsorile.
Începând din orele serii, nebulozitatea se va accentua în sudul şi estul ţării, unde va ploua pe arii extinse şi izolat în cantităţi mai insemnate. În Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va fi moderat, cu intensificări izolate, iar în zona montană înaltă va continua să sufle tare, viscolind sau spulberând zăpada.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, uşor mai ridicate în sud-est, iar cele minime între -3 si 8 grade, mai mari în Dobrogea. Presiunea atmosferică va continua să crească în regiunile vestice şi nordice şi va scădea uşor în cele sud-estice.
Vineri, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an. Cerul va fi mai mult noros în sudul şi estul ţării, unde local va mai ploua. În zonele montane precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
În restul teritoriului înnorările vor fi doar temporare şi vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade, uşor mai ridicate în Dobrogea, iar cele minime între - 4 şi 8 grade.
Antena3.ro