Antena 3 CNN Actualitate Meteorologii anunţă PLOI şi VIJELII. Prognoza meteo pentru următoarele zile

Meteorologii anunţă PLOI şi VIJELII. Prognoza meteo pentru următoarele zile

<1 minut de citit Publicat la 14:14 09 Mai 2015 Modificat la 14:14 09 Mai 2015
cod.jpg
Foto: Agerpres
Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt vor fi, de duminică după-amiază până luni după-amiază, la munte, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării şi, parţial, în restul teritoriului, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. 
 
Aversele vor avea, în unele zone, caracter torenţial, vântul va avea intensificări de scurtă durată, iar local vor fi condiţii de grindină, atenţionează meteorologii.
 
Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30-40 de litri pe metru pătrat, în special în zonele montane, în Oltenia şi Transilvania.
 
"Din după-amiaza zilei de duminica, 10 mai şi până în partea a doua a zilei de luni, 11 mai, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta la munte, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării şi pe spaţii mai restrânse în restul teritoriului. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină", se arată în informarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.
 
Informarea meteorologică intră în vigoare duminică, la ora 15.00 şi este valabilă până luni, la aceeaşi oră.  
 

×
x close