PROGNOZA METEO. Vremea va fi uşor mai caldă decât normal în această perioadă din an, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 16 şi 24 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare; va ploua local în zona montană, pe arii restrânse în Transilvania, Banat şi în dealurile Olteniei şi ale Munteniei, în timp ce în restul ţării ploile vor fi posibile izolat.
Cu precădere în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului, se vor înregistra punctiform cantităţi de apã de peste 10-15 l/mp.
Vântul se va intensifica temporar în estul şi în sud-estul teritoriului şi în zona montană înaltă şi va sufla în general moderat în extremitatea de vest.
Prognoza meteo pentru joi, 19 aprilie
Vremea se va încălzii în toată ţara. Cerul va fi doar temporar noros, iar condiţiile de ploaie vor fi reduse.
Vântul va sufla slab până la moderat.
Prognoza meteo pentru vineri, 20 aprilie
Vremea va fi frumoasă şi caldă astfel încât valorile termice se vor apropia de cele caracteristice acestei perioade în cea mai mare parte a ţării.