Vremea va fi normalã din punct de vedere termic. Joi, înnorãrile vor persista în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Transilvaniei, unde pe arii restrânse va mai ploua slab, iar în rest va fi variabil. Seara şi noaptea, cerul se va înnora temporar în nord şi nord-est, dar condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. La munte, izolat şi trecãtor vor mai fi condiţii pentru precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în zona montanã înaltã.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade, iar cele minime se vor situa, în general între -4 şi 6 grade, cu cele mai scãzute valori în depresiunile Carpaţilor Orientali.
Pe arii restrânse se va produce brumã în regiunile intracarpatice şi în dealurile subcarpatice din sud, iar în zonele joase vor fi condiţii de ceaţã.
VREMEA. Prognoza meteo pentru vineri, 22 martie
Vremea va fi în general frumoasã şi se va încãlzi faţã de ziua precedentã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în regiunile nordice, estice şi parţial în cele centrale, dar numai izolat şi trecãtor vor fi condiţii sã plouã slab.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în Moldova şi Dobrogea, precum şi în zona montanã înaltã.
Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 19 grade, iar cele minime între -1 şi 9 grade. Izolat, dimineaţa şi noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţã, iar în depresiuni, de brumã.
VREMEA. Prognoza meteo pentru sâmbătă, 23 martie
Vremea va fi frumoasã, iar temperaturile diurne vor fi mai ridicate decât în ziua anterioarã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în regiunile estice şi sud-estice.
Maximele termice se vor încadra, în general, între 12 şi 20 de grade, iar minimele între -2 şi 9 grade, mai scãzute în estul Transilvaniei pânã în jurul a -6 grade.
Cu totul izolat, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţã, iar în estul Transilvaniei şi în Moldova şi de brumã.