Weekendul
începe cu vreme frumoasă şi temperaturi ridicate pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, iar ceaţa va fi prezentă în zonele joase,
dimineaţa şi noaptea. Sâmbătă vom avea parte de temperaturi
peste 5 grade Celsius, maximul fiind în jurul valorii de 12
grade Celsius. Izolat va ploua şi vor fi condiţii de lapoviţă.
Duminică vântul se va intensifica în toate regiunile
ţării. La munte, vântul va sufla foarte tare, îngreunând
situaţia schiorilor.
Sâmbătă
cerul va fi variabil
în Bucureşti, iar
vântul va sufla moderat. Maxima: 8°Celsius, iar minima:
?2°Celsius.
În zonele montane, vor
cădea precipitaţii mixte pe alocuri. Vântul va sufla cu
putere.
Duminică în Capitală
cerul va fi mai mult noros şi vor fi condiţii de precipitaţii
mixte. Vântul va prezenta intensificări ziua. Maxima: 8°C,
iar minima: ?2°C.
La munte, vântul
va sufla cu intensificări până la tare. Cerul va fi mai mult
noros şi pe arii extinse vor cădea precipitaţii sub formă de
ninsoare.
Antena3.ro