„Ea e eroul meu, ea e în prima linie…De data aceasta eu sunt cel care o așteaptă acasă cu sufletul la gură."
Acestea au fost primele cuvinte ale plutonierului major Simionescu Remus când a venit vorba de cum decurg misiunile în perioada Sărbătorilor Pascale.
"Sunt militar, vânător de munte la Batalionul 17 Vânători de Munte “Dragoș Vodă” din Vatra Dornei și sunt implicat zilnic în misiunile de sprijin ale autorităților locale pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, în unele zile nici nu mai vin acasă, dorm pe masa din birou. Nu am de ce să mă plâng, asta este ceea ce am ales cu mult timp în urmă și întotdeauna mi-am îndeplinit misiunile. Soția mea e plecată de o lună, s-a oferit voluntar la Spitalul de Urgență din Suceava. Înțeleg foarte bine ce înseamnă datoria, dar acum parcă-i mai greu, când știu că e acolo, că lucrează în ture de 12-13 ore cu combinezonul pe ea, că este expusă zilnic pericolului de a se infecta cu acest virus. O înteleg, o susțin cât pot de mult, pentru că ea este cea care acum poate salva vieți și pentru că și ea m-a susținut și înțeles pe mine de nenumărate ori.
Daniela Drăgan a absolvit școala de asistenți medicali în anul 2019. Când a venit momentul COVID, ea a hotărât să plece la Suceava. A luat hotărârea pe moment și a a plecat cu dorința de a face ceva pentru oamenii care trec prin situații grele, a simțit că poate ajuta.
Daniela nu a plecat singură. Andreea Ioana Doboș și Elena Buțincu, prietene și foste colege de la școala de asistenți medicali au decis să o însoțească, pentru că atunci când e vorba de prietenie faptele contează.
În data de 30 martie au plecat toate trei la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Acolo unde, la acel moment, spitalul funcționa doar cu o treime din personal. Au început munca și de atunci stau câte 12-13 ore pe tură îmbrăcate în combinezoane, fără mâncare, apă sau să meargă la toaletă. Greu? Cu siguranță. Dar nici măcar o clipă nu s-au gândit să renunțe.
Acum lucrează în zona COVID. Satisfacția cea mare a fost când primul lot de cadre medicale de la Spitalul de Urgență Suceava s-a anunțat vindecat. Este cea mai mare bucurie a Danielei să vadă scris cuvântul “Vindecat”.
Cum vor fi Sărbătorile Pascale anul acesta pentru cei doi? Simplu. La datorie! Din dorința de a ajuta și cu speranța că nu mai e mult până când lucrurile vor reveni la normal și vor fi din nou împreună”, arata Ministerul Apărarii Naționale.