Conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) afirmă, într-un comunicat de presă transmis luni, referitor la "Marele marş al secuilor" care a avut loc, duminică, în Covasna, că românii din cele trei judeţe, reprezentând aproape 40 la sută din totalul populaţiei acestora, "nu doresc refacerea formulei staliniste de tristă amintire, a Regiunii Autonome Maghiare, scrie mediafax.ro.
"Din toate apelurile făcute de organizatorii «marşului secuiesc», precum şi din discursurile rostite cu această ocazie, reiese clar excluderea oricărui element românesc de la acest eveniment, inclusiv a simbolurilor României, fiind etalate doar drapeluri secuieşti şi ungureşti, aşadar mesajul a fost clar: adversarul nu este doar cel declarat deschis: «puterea politică română», ci tot ceea ce este românesc. În aceste condiţii, organizatorii să nu se aştepte la simpatia românilor şi a opiniei publice oneste internaţionale faţă de această încercare de demonstraţie de forţă politică ostilă faţă de ţara şi naţiunea ai cărei cetăţeni sunt", se precizează în comunicat.