Iată mesajul lui Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei:
„Îmi face o deosebită plăcere să adresez, cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Franceze, în numele poporului român și al meu personal, cele mai calde felicitări poporului francez prieten.
Ziua de 14 iulie a devenit mai mult decât o sărbătoare a Franţei. Pentru toți cei care își dedică întregul efort promovării idealurilor de libertate, egalitate, fraternitate ale Revoluției franceze, 14 iulie este un moment aparte.
Franța și România sunt profund legate prin istorie, limbă și cultură, prin numeroase experiențe comune și printr-o afinitate specială construită în decursul istoriei, inclusiv recente. Legătura strânsă între țările noastre îşi găsește expresia pragmatică în Parteneriatul Strategic, formalizat în 2008, dar care reflectă o realitate mult mai veche. Este un cadru potrivit pentru a întări relația noastră bilaterală în cele mai diverse domenii - politic, economic, educațional, energie sau sănătate. Între popoarele român și francez există și un tip de deschidere reciprocă, care face posibilă o relație previzibilă, bazată pe încredere, în beneficiul ambelor țări. M-am bucurat să constat personal acest sentiment de deschidere și încredere cu ocazia vizitei mele la Paris, pe 10 februarie.
Cred cu tărie că relația bilaterală dintre Franța și România poate să consolideze, de asemenea, şi Uniunea Europeană, într-un moment în care unitatea și solidaritatea sunt mai necesare ca oricând. Principiu fundamental al Uniunii Europene, solidaritatea ne cheamă astăzi să acționăm în numele ei şi să arătăm că statele europene au puterea de a lucra împreună într-un mediu complex.
Succesele acestei construcții europene sunt numeroase și trebuie să recunoaştem şi să onorăm rolul Franței în acest sens. Franța și-a asumat întotdeauna și s-a aflat mereu în prima linie pentru apărarea principiilor libertății, egalității și fraternității. Acest lucru a fost pus în evidenţă şi recent, cu ocazia atacurilor împotriva esenţei însăşi a acestor valori, comise în numele unui extremism transformat în terorism.
Atacurile infame din Franța, din lunile ianuarie și iunie ale acestui an, au demonstrat cât de fragilă poate fi menținerea acestor principii. Dar au demonstrat și puterea solidarităţii naționale şi europene și au subliniat determinarea de a rămâne fideli acestor principii: libertatea de expresie, libertatea religioasă, respectarea egalității între toți membrii societății. Franța a făcut faţă admirabil acestei terori şi a ieşit în cele din urmă mai puternică. România este mândră de a fi fost în măsură să-şi demonstreze sprijinul în aceste vremuri dificile, la fel ca întotdeauna între prieteni adevărați.
Așa cum am mai spus, avem o lungă și bogată tradiție de parteneriat și prietenie între România și Franța. Acest lucru mă îndreptățește să cred că avem în faţă un drum lung, un viitor în care vom fi împreună, vom împărtăși experiențe și vom face faţă provocărilor. Dar prietenii buni știu că există un timp pentru a lucra şi un timp pentru a sărbători împreună. Astăzi marcăm o mare sărbătoare - La mulţi ani Franţei de Ziua Naţională şi trăiască prietenia franco-română!”.
Sursa: Administraţia Prezidenţială