"Ce performanţă! România este mândră de tine, Simona. Azi, ai făcut istorie. Îţi mulţumim!", a scris Nadia Comăneci pe pagina sa de Facebook.
Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, a pierdut finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4, de rusoaica Maria Şarapova, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7.